Messi pe bancă: **o raritate

Messi pe bancă: **o raritate
  • Publicat:
  • Actualizat:

*Returul cu Cordoba (5-0), din optimile Cupei Regelui, a oferit o imagine tare. Starul Barcei, doar rezervă nefolosită

*După 607 zile, Messi a simțit cum e să rămâi pe bancă un meci întreg

Se accidentează rar, e permanent îndrăgostit de fotbal și urăște să stea pe bancă. Chiar și la meciurile ușoare. Așa că o imagine cu Leo Messi, apt fizic, dar doar rezervă, este o adevărată raritate. În ultimele 82 de meciuri la Barcelona, Messi a fost menajat doar de patru ori, dar de fiecare dată a intrat în minutul 58! Un gest pe care probabil l-ar fi făcut și joi seară, pe „Camp Nou”, dar accidentarea lui Sergi Roberto (52), i-a dat planurile lui Jordi Roura peste cap. Iar înlocuitorul lui Vilanova, plecat la New York pentru un consult de specialitate, l-a trimis pe teren pe dos Santos, ca ultimă schimbare, în loc de Messi. Așa că „Puricele” a încălzit banca până la final, deși suporterii i-au scandat numele, iar partida era deja rezolvată, după reușitele lui Thiago (17) și Villa (21, 26).

Pentru prima dată după 607 zile, Messi a rămas un meci pe bancă! Pe 15 mai 2011, la o partidă cu Deportivo, din etapa a 37-a, Messi a fost tot rezervă nefolosită, dar circumstanțele erau atunci altele. Barca câștigase deja „La Liga”, iar Guardiola își menaja starul pentru finala Ligii Campionilor cu Manchester United, de pe „Wembley”. Joi seară, Alexis Sanchez (55, 85) a reușit și el o „dublă”, iar cu 5-0 (7-0 la general), Barcelona s-a calificat în sferturile Cupei, unde o va întâlni pe Malaga (16/23 ianuarie).

L-a felicitat pe Icardi

După tricoul cu dedicație pentru Gerd Muller, Leo Messi a mai făcut un gest frumos. I-a trimis un SMS de felicitare lui Mauro Icardi (19 ani), puștiul care, cu o „dublă”, a adus victoria Sampdoriei cu Juventus (2-1), săptămâna trecută. Icardi, născut în Rosario, la fel ca și Messi, a trecut pe la juniorii Barcei (2008-2011). „Tot el m-a convins să vin la Barca”, a mai spus Icardi, cumpărat de „Doria” în vara lui 2011.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Vestea care îi “îngroapă” pe șoferi în datorii. Urmează creșteri uriașe
Vestea care îi “îngroapă” pe șoferi în datorii. Urmează creșteri uriașe
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai fost cuminte anul acesta?
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai…
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase permisul de 4 zile. Prietena lui a murit, după ce a fost aruncată din maşină
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase permisul de 4 zile. Prietena…
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Fosta iubită a Prinţului Cristea a ieşit la plajă şi i-a înnebunit pe italieni: Incredibil de frumoasă!
Fosta iubită a Prinţului Cristea a ieşit la plajă şi i-a înnebunit pe italieni: Incredibil de frumoasă!
Ce vedetă din România se iubește cu un puștan cu 22 de ani mai tânăr ca ea: „Pentru noi este doar un număr…”
Ce vedetă din România se iubește cu un puștan cu 22 de ani mai tânăr ca ea: „Pentru noi este…
Permis suspendat pentru 10 ani. Legea care va intra în vigoare în România
Permis suspendat pentru 10 ani. Legea care va intra în vigoare în România
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Procurorii UE amenință că vor da în judecată Comisia Europeană. Motivul invocat în procedura lansată de Laura Codruța Kovesi
Procurorii UE amenință că vor da în judecată Comisia Europeană. Motivul invocat în procedura lansată de Laura Codruța Kovesi
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×